Noile echipamente au ecrane frontale de 5,1 inci, precum modelul S5, şi cameră foto de 16 megapixeli, cu o lentilă specială care îmbunătăţeşte calitatea fotografiilor făcute noaptea.
Ecranul modelului Galaxy 6 Edge se extinde şi pe margini, uşurând accesarea aplicaţiilor şi permiţând părţilor laterale să lumineze, chiar şi atunci când este cu faţa în jos, atunci când utilizatorul primeşte mesaje sau este sunat. Modelul S6 este dotat doar cu ecran frontal.
De asemenea, smartphone-urile includ un sistem de recunoaştere a amprentei, pentru sporirea securităţii echipamentelor.
Telefoanele pot fi încărcate wireless şi, după zece minute de alimentare a bateriei, utilizatorii pot folosi echipamentele pentru a vedea clipuri video timp de două ore.
Modelele S6 şi S6 Edge lansate de Samsung la Mobile World Congress în Spania vor rula sistemul de operare Android Lollipop de la Google.
Ambele smartphone-uri sunt disponibile cu carcasă aurie, albă şi neagră, în timp ce S6 poate avea şi culoarea albastru, iar Edge poate avea culoarea verde.
Modelele vor fi disponibile în peste 20 de ţări începând cu data de 10 aprilie.