Între 3 și 25 septembrie, 196 de tineri artiști de pe tot globul vin la București să-și trăiască visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediției 2016 a Concursului Internațional George Enescu.
Desfășurat într-un nou concept, Concursul aduce pe aceeași scenă și artiști consacrați – membri ai juriului, laureați din anii anteriori care și-au dezvoltat o carieră internațională, precum și câștigătorii competiției din 2014, care vor susține recitaluri extraordinare.
În egală măsură, Concursul Enescu 2016 implică publicul prin intemediul unei aplicații inedite, care permite utilizatorilor să-și înscrie propriul vis de viață pe site-ul Concursului și Festivalului. La această ediție, Concursul Enescu aduce, în premieră, și transmisii live în străinătate.
Anna Tifu, Valentin Răduțiu, Mihai Ritivoiu și Sebastian Androne, patru dintre cei mai promițători artiști ai momentului, laureați ai Concursului Enescu, au povestit despre puterea visurilor și a muzicii de a duce societatea mai departe, în cadrul conferinței de presă care a marcat deschiderea oficială a Concursului Enescu 2016.
Deschiderea oficială a Concursul Enescu 2016 (3-25 septembrie) a fost marcată printr-o conferință de presă care a avut loc joi, la Ateneul Român, în prezența secretarului de stat în Ministerul Culturii, Lucian Vărșăndan, precum și a artiștilor care susțin Concertul de Deschidere a Concursului: violonista Anna Tifu, laureată a Concursului Enescu 2007, violoncelistul Valentin Răduțiu, laureat al Concursului Enescu 2011, pianistul Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Enescu 2011 și compozitorul Sebastian Androne, care a câștigat premiul I al secțiunii Compoziție a Concursului Enescu, ediția 2014.
De asemenea, la conferință a luat parte Anca Gheorghe, Director de marketing și comunicare al Televiziunii Române (co-producător). Din partea partenerilor din mediul privat au vorbit despre implicarea la Concursul Enescu 2016 Bogdan Oslobeanu, Projects Director KMG International și Sabina Știrb, Corporate Citizenship & Public Affairs Manager Samsung Electronics România. Discuția a fost moderată de Oana Marinescu, Director de Comunicare al Concursului și Festivalului Enescu.
“Concursul Enescu este un eveniment autentic, consolidat, iar importanța acestuia este atestată și de creșterea nivelului de participare care astăzi înseamnă cu 40 la sută mai mult față de ediția 2014, precum și creșterea numărului de recitaluri extraordinare din Concurs.
Ministerul Culturii a alocat o sumă de 3, 3 milioane de lei pentru Concursul Enescu și ne bucurăm foarte mult să contribuim la a fi gazdă pentru cei 196 de tineri artiști, care, iată, intră în Concurs pentru a-și afla un loc important în marele context al muzicii lumii”, a punctat Lucian Vărșăndan, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Cei patru artiști, laureați ai Concursului Enescu, au vorbit despre cum și-au urmat visul de a deveni mari muzicieni și despre puterea muzicii, în prezent și în viitor.
“Faptul că sunt pe jumătate româncă – tatăl meu a fost violonist în cadrul Filarmonicii George Enescu – a făcut să fie și mai mare onoarea de a fi câștigătoare a uneia dintre cele mai importante competiții din lume. În meseria asta, avem nevoie de noroc și să ne dedicăm muzicii. Dacă mă întorc cu gândurile la momentul când am evoluat pe scena Concursului Enescu, acum câțiva ani, știu că eram tensionată, era o tensiune care venea din teamă. Astăzi, înainte de Concertul de Deschidere a Concursului Enescu, această tensiune este de bucurie”, a dezvăluit violonista Anna Tifu, laureată a Concursului Enescu 2007 și una dintre cele mai bine cotate tinere violoniste ale momentului.
Violonistul Valentin Răduțiu, laureat al Concursului Enescu 2011, și primul violoncelist care a înregistrat integrala lucrărilor pentru violoncel și pian la o prestigioasă casă de discuri germane, a vorbit despre importanța de a ne bucura de muzica clasică la timpul prezent: “În câteva zile vom simți energia, psihosfera aceea specială – sutele de concurenții care se vor mișca, pe aici, pe lângă Ateneu. Viața unui muzician este aparte fiindcă îți dă posibilitatea să te exprimi cu ceea ce este aproape de suflet. Cu toții visăm și pentru mine, să fiu la Concursul Enescu, a fost împlinirea unui vis. Dar visurile sunt mereu la timpul viitor, iar muzica este în prezent. Așa că acum acesta este visul meu – de a ne bucura de muzică în prezent.”
“Eu când am auzit că am câștigat, era să leșin”, a glumit compozitorul Sebastian Androne, a cărui compoziție, Tektonum, a câștigat Marele Premiu la Secțiunea Compoziție a ediției 2014 a Concursului Enescu.
“M-am înscris la Concurs exact cu o zi înainte de închidere, daca mai stăteam o oră, practic, nu mai prindeam înscrierea”, și-a amintit Sebastian Androne, a cărui lucrare va fi interpretată în primă audiție în deschiderea Concursului Enescu 2016, pe 3 septembrie, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.
“Visul meu e strâns legat de ceea ce îmi doresc să fac cu muzica – și această lucrare, Tektonum, a fost scrisă cu multă pasiune, din dorința de a emite, de pe dinăuntru, lucruri pe care nu le poți pune în cuvinte. Faptul că am câștigat Concursul Enescu este o carte de vizită care cântărește mult, am intrat la toate cursurile de compoziție cu CV-ul meu.
Pe 3 septembrie, când Orchestra Filarmonicii George Enescu îmi va interpreta lucrarea, voi fi pe scenă, la un aparat – va trebui să controlez volumul sintetizatorului”.
Pianistul Mihai Ritivoiu, care a urcat pe unele dintre cele mai importante scene londoneze, precum St. Martin in the Fields și Wigmore Hall, a povestit: “Cred că noi ca artiști interpreți probabil trebuie să existe o anumită nevoie de a fi pe scenă și de a aduce oamenilor muzica, de a da o viață mereu și mereu partiturilor care, altfel, există doar pe hârtie, dar nu pot ajunge la oameni. Să fiu luareat al Concursului Enescu a fost un vis împlinit, pentru că eu fiind bucureștean, de mic am asistat la aproape toate etapele Concursurului, mai întâi timid, apoi cu gândul că voi deveni și eu un concurent.”