Confidenţialitate


Salvatorii din Turcia au reușit să mai salveze câteva persoane de sub dărâmături. România a trimsi către Siria două avioane cu ajutoare umanitare


Salvatorii din Turcia au reușit să mai salveze câteva persoane de sub dărâmături. România a trimsi către Siria două avioane cu ajutoare umanitare

În Turcia, lovită de dezastrul provocat de cutremurele de săptămâna trecută, salvatorii au reușit să mai scoată de sub ruine câteva persoane. Sunt numite „salvări miraculoase”. Oamenii au rezistat sub dărâmături 7 zile, mult peste ceea ce este considerată fereastra de supraviețuire de 72 de ore. 

În timp ce salvatorii caută încă supraviețuitori, în Turcia ajung ajutoare internaționale. Unele dintre ele transportate cu avioane militare românești.

Două aeronave Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, duc marți ajutoare donate de statul român pentru populaţia din Siria, afectată de cutremurele din 6 februarie.

Potrivit MAPN, una dintre aeronave va zbura spre Gaziantep (în Turcia), iar cealaltă va avea ca destinaţie oraşul Beirut în Liban.

Luni seară, la consiliul de securitate al ONU, Statele Unite au cerut un vot urgent pentru a autoriza livrarea de ajutoare ONU în nord-vestul Siriei, zonă controlată de rebeli, prin mai multe puncte de frontieră, în condițiile în care ajutoarele umanitare de care depind circa 4 milioane de oameni trec acum doar prin vama Bab al-Hawa, scrie Reuters.

Uniunea Europeană a mobilizat asistența de urgență suplimentară pentru Siria și Turcia și 10 state printre care și România au trimis deja mii de corturi, saci de dormit sau medicamente prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE.

Între timp, salvatorii reușesc să scoată de sub mormanele de beton oameni în viață la peste o săptămână de la cutremurul devastator.

O fetiță de 6 ani, un băiat de 12 ani și o femeie de 70 de ani se află printre cele 8 persoane salvate luni de sub ruine.

Foto: Shutterstock

Citește și: Cutremur de 5,2 în România. Replică de 3,0 la aproape 20 de minute distanță


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…