18.000 de cazuri de abuz asupra copiilor au fost înregistrate anul trecut în România…și sunt numai cazurile care au ajuns în atenția autorităților. Numărul este în creștere, iar organizațiile neguvernamentale trag un semnal de alarmă. Vine cu amănunte Mihai Bucureșteanu.
Din cele aproape 18.000 de cazuri înregistrate anul trecut de abuz asupra copiilor, cele mai multe au fost de natură emoțională și fizică. Este în creștere și numărul abuzurilor sexuale, potrivit cifrelor de la Autoritățea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
20% dintre cazurile de abuz sexual raportate ajung în instanță și doar 5% se soldează cu condamnări penale, potrivit Organizației Salvați Copiii.
Studiile arată că mulţi băieţi care cresc în familii în care soţul îşi abuzează fizic şi emoţional soţia devin la rândul lor abuzatori. În plus, potrivit altor rapoarte – jumătate dintre copii declară că părinții lor folosesc pedeapsa corporală și la fel de mulți devin victimele bullying-ului în școli.
George Roman, reprezentat al organizației Salvați Copiii: „Nu mai putem ignora problemele cu care se confruntă copiii”
„România se află într-un moment de cotitură. Pur și simplu nu se mai poate. Nu mai putem ignora problemele cu care se confruntă copiii. Avem aceeași linie statistică cu privire la problemele grave legate de abuz, de sărăcie, analfabetism funcțional din 2009 încoace”, a precizat George Roman, reprezentat al organizației Salvați Copiii.
5 iunie este Ziua împotriva Violenței asupra Copilului în România. Organizațiile non guvernamentale cer autorităților noi măuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copilului prin schimbarea mentalității adulților.
Linie telefonică gratuită pentru raportatea și prevenirea cazurilor de violență împotriva copilului: 119
Pentru a sesiza cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copilului sau dacă sunteți martorul unei agresiuni împotriva unui minor, puteți apela gratuit numărul unic național – 119.
Sursa foto: Shutterstock