Confidenţialitate


Salvarea copilului căzut în puț acum 3 ore: ISU trimite un aparat special de intervenție


Salvarea copilului căzut în puț acum 3 ore: ISU trimite un aparat special de intervenție

Un aparat experimental pentru intervenţii în spaţii înguste a fost trimis în localitatea teleormăneană Balta Sărată pentru salvarea copilului de doi ani căzut într-un puţ foarte îngust din curtea gospodăriei şi blocat la aproximativ 16 metri adâncime.

Secretarul de stat, Raed Arafat a precizat că aparatul experimental este trimis cu un elicopter în care se află, de asemenea, cel care îl deţine, împreună cu adjunctul şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, acesta din urmă preluând comanda atunci când va ajunge în zonă şi va coordona întreaga acţiune de salvare.

Secretarul de stat spune că, din păcate, niciuna dintre variantele de intervenţie nu are risc zero.

El a declarat pentru News.ro că aparatul experimental care este trimis la faţa locului este făcut de un inginer şi este proiectat astfel încât poate să fie introdus în spaţii înguste.

Acest aparat nu a mai fost folosit în cazuri similare, dar a fost luat în calcul ca o posibilă soluţie care să ajute la prinderea şi scoaterea copilului din puţ.

Arafat a menţionat că folosirea acestui aparat experimental va putea fi decisă doar de către echipajele de intervenţie la faţa locului, la fel şi alte soluţii care ar putea ajuta la salvarea copilului.

În ceea ce priveşte autospeciala CBRN trimisă la faţa locului, Read Arafat a spus că aceasta poate fi folosită pentru a face căldură în puţ, astfel încât să existe toate condiţiile până când salvatorii îl vor putea scoate pe copil.

Secretarul de stat a mai precizat că, din păcate, intervenţie cu risc zero nu există şi că echipele de intervenţie de la faţa locului vor trebui să stabilească cea mai sigură abordare pentru copil asumând cele mai puţine riscuri.

Arafat a mai precizat că salvatorii aflaţi la locul incidentului au introdus deja o cameră video, astfel că au contact vizual cu copilul.

Un copil de doi ani, din localitatea teleormăneană Balta Sărată, a căzut într-un puţ foarte îngust, de doar 30 – 35 de centimetri, la o adâncime de aproximativ 16 metri, la ora transmiterii acestei ştiri echipe de salvatori încercând să-l scoată. Copilul este blocat în puţ de aproximativ două ore, însă operaţiunea de salvare este foarte dificilă.

“Copilul este blocat la aproximativ 16 metri, pe o pompă care scoate apă, deci el nu se află în apă, fiind conştient. Se aude plângând. Am încercat împreună cu membrii familiei să cooperăm cu el, dar deocamdată nu a răspuns la aceste mesaje”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, Adrian Dragomir.

Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman preciza că salvatorii iau în calcul inclusiv varianta demolării puţului până nivelul unde se află copilul.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria