Un turist rătăcit între Piatra Arsă și Sinaia a fost găsit, după 3 zile de căutări disperate, acasă.
Turistul a dispărut sâmbătă pe traseul Piciorul Pietrei Arse, iar căutările acestuia au fost reluate luni dimineață.
„După 3 zile de căutari, zi și noapte, de la apelul de urgență lansat de cel cu probleme, după un efort deosebit a zeci de salvatori, după resurse umane, materiale și financiare consumate, abia acum cel dispărut a binevoit să își pornescă telefonul și astfel să aflăm că el se afla bine mersi la domiciliu. Noi nu mai putem spune nimic, astfel de situații depășesc capacitatea noastră de înțelegere…”, anunță Serviciul Naţional Salvamont.
Căutările în cazul turistului dat dispărut, sâmbătă seară, pe traseul Piciorul Pietrei Arse au fost reluate luni dimineață.
La acţiunile de căutare au fost mobilizaţi 18 salvamontişti din cadrul formaţiilor Salvamont Prahova, Sinaia şi Buşteni, 6 pompieri şi 3 jandarmi după cu spune șeful serviciul Salvamont Prahova, Daniel Banu:
”Căutările se fac pe Valea Babei, în jurul Pietrei Arse și Valea Peleșului, unde avem noi indicii că ar fi turistul dispărut. El a sunat pe la ora 21, sâmbătă seara, că se deplasa de la cabana Piatra Arsă spre Sinaia, era pe un marcaj albastru și că s-a rătăcit. Ulterior, când a fost contactat de echipele Salvamont nu s-a mai putut lua legătura cu el din cauză că nu mai avea baterie la telefon”.