”Uitați de Disney, mergeți la Salina Turda!”. Așa sună îndemnul jurnaliștilor de la Daily Mail într-un articol în care laudă acest obiectiv turistic. Britanicii scriu că la Turda găsim un “parc tematic incredibil”, care-i încântă pe turişti la 42 de metri sub pământ.
Astfel de articole apărute în presa străină, precum și promovarea făcută la târgurile internaționale de turism au făcut cunoscut locul peste granițe, afirmă directoarea salinei, Simona Maria Baciu.
Statisticile arată că anul trecut, aproape 600 de mii de turiști au vizitat salina, iar o treime dintre aceștia au venit din străinătate. Pe lângă turul minelor Rudolf, Terezia şi Ghizela, vizitatorii se pot distra la un bowling, un tenis de masă ori se pot plimba cu bărcuțe pe lacul subteran, mai spune Simona Maria Baciu.
În subteran, e o temperatură constantă de cel mult 10 grade. De aceea, turiștii care o vizitează vara sunt sfătuiți să aibă la ei o haină mai groasă.
Salina se află la cinci kilometri de orașul Turda, iar drumul de acces este destul de bun. Intrarea costă 20 de lei pentru adulţi și 10 lei pentru elevi şi studenţi.
Dacă privim înapoi, în perioada interbelică, mina a fost închisă, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosită ca adăpost. Abia după Revoluția din 89, a început să fie folosită ca muzeu şi parc de distracţii. Investițiile făcute în ultimii ani au transformat salina în unul dintre cele mai vizitate obiective din țară. Administratorii au în plan și amenajarea minei Iosif, denumită Sala Ecourilor, și se gândesc să atragă fonduri europene pentru aceste lucrări.