Confidenţialitate


Salariații cu copii vor beneficia de concediu paternal și de indemnizația aferentă. Proiectul a primit votul final în Camera Deputaților | AUDIO


Salariații cu copii vor beneficia de concediu paternal și de indemnizația aferentă. Proiectul a primit votul final în Camera Deputaților | AUDIO

Vot final în Parlament în privința concediului paternal: Camera Deputaților a decis că toți salariații cu copii vor avea concediu paternal și indemnizația aferentă. Durata concediului paternal a fost extinsă de la 5 la 10 zile lucrătoare. În această perioadă, este interzisă concedierea angajatului.

La dezbaterea proiectului deputata Oana Țoiu a atras atenția că jumătate dintre părinții din România sunt în afara muncii, iar cei care ar putea lucra cu jumătate de normă sunt descurajați de taxele uriașe pentru astfel de activități.

Oana Țoiu: „Avem nevoie să ne întoarcem la mecanisme de muncă flexibilă”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Adaptarea directivei europene și în legislația din România este binevenită. Problema noastră este de altă natură, că aproape jumătate dintre părinții din România nu au dreptul nici la concediu maternal, nici la concediu paternal, pentru că în continuare au rămas în afara pieței muncii în sens formal. Avem nevoie să ne întoarcem la mecanisme de muncă flexibilă. De exemplu, suprataxarea pe munca part-time descurajează, în special mame din mediul rural să lucreze cu normă parțială, pentru că, de multe ori nu pot întotdeauna lucra cu normă întreagă, timp de 8 ore pe zi”, a precizat deputata Oana Țoiu.

Proiectul privind concediul paternal merge la Cotroceni pentru a fi promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Pedeapsa cu suspendare, exclusă în cazul traficanților de persoane și al agresorilor sexuali. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…