A fost deschisă noua sală de scrimă din București, prima din ultimele patru decenii. Poartă numele fostei campioane olimpice și mondiale la spadă, Ana Maria Brânză. Inaugurarea a fost făcută în prezența sportivei.
Ana Maria Brânză, fostă campioană olimpică la spadă: „Cred că aceasta este cea mai frumoasă medalie pe care am putut s-o câștig”
„Știți că mie mi se întâmplă foarte rar să nu-mi găsesc cuvintele. Sunt copleșită de emoție și cred că aceasta este cea mai frumoasă medalie pe care am putut s-o câștig. Acesta nu este doar visul meu. Este visul tuturor oamenilor care au practicat și practică scrimă în România. Este prima sală de scrimă deschisă în România în ultimii 40 de ani. Nu voi antrena în această sală, dar voi fi prezentă aici, și sper să fiu un prieten bun și un sfătuitor bun pentru toți copiii care se vor antrena”, a declarat fosta campioană mondială la spadă, Ana Maria Brânză.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu: Copiii ar putea fi atrași să facă sport, nu numai scrimă
„Pe Ana o cunoaștem cu toții, știm că e tenace, știm că atunci când își pune ceva în cap realizează. Știu de câte ori v-a sunat, v-a dat mesaje, a venit să vadă și iată că astăzi această sală este un punct care va atrage copiii la sport, nu numai la scrimă și sigur este acel element motivațional, pentru că o vedem pe Ana în celebra imagine din finala Jocurilor Olimpice cu tușa de aur acolo sus”, a spus președintele Comitetului Olimpic român, Mihai Covaliu.
Ana Maria Brânză, scrimeră specializată în spadă, a fost vicecampioană olimpică în 2008, la Beijing, și în 2020, la Tokyo, campioană olimpică pe echipe la Rio, în 2016… de mai multe ori campioană mondială și europeană. A fost declarată cea mai bună spadasină din lume mai multe sezoane la rând, din 2007 până în 2021.
Secretara generală a Federației Române de Scrimă, Roxana Bârlădeanu: „Un moment istoric pentru scrima românească”
„Dragă Ana, este un moment istoric pentru scrima românească ca după 40 de ani să ne bucurăm de o nouă sală de scrimă la standarde impresionante. Au venit copiii, sportivii componenți ai loturilor naționale de cadeți și juniori și când au pășit în această sală au rămas impresionați”, a precizat secretara generală a Federației Române de Scrimă, Roxana Bârlădeanu.
Sursa foto: Facebook / Ana Maria Brânză