Confidenţialitate

Sala Mare a Teatrului Metropolis va purta numele Olgăi Tudorache

Sala Mare a Teatrului Metropolis din Bucureşti, unde Olga Tudorache a jucat ultimul său spectacol, va fi numită curând în memoria actriţei, a spus directorul instituţiei teatrale, George Ivaşcu, miercuri.

”Eu consider că era una dintre cele mai mari actriţe ale teatrului şi filmului românesc. Domnia sa când juca avea o încărcătură încât tăcerea ei vorbea, adică numai când tăcea pe scenă şi te emoţiona. Din păcate, astăzi, tăcerea ei e tristă”, a spus George Ivaşcu pentru News.ro.

”Din păcate, ultimul spectacol pentru care domnia sa a urcat pe scenă a fost la Metropolis (spectacolul «Peşte cu mazăre», pe care l-a şi regizat, n.r.) şi de asta cred că cel mai onorant, atât pentru public, cât şi pentru teatrul românesc, este ca acea sală, Sala Mare, să îi poarte numele. Cât de curând”, a adăugat actorul.

George Ivaşcu a mai spus, pentru News.ro, că în ciuda aparenţei, Olga Tudorache nu era un om dur, ci o persoană plină de sensibilitate şi umor.

”În ciuda aparenţei, a faptului că părea un om dur, o stâncă, aşa cum se caracteriza chiar dânsa, nu era aşa. Era un om plin de sensibilitate, de umor. De aceea a şi fost o profesoară extraordinară – avea o generozitate, o aristocraţie rar întâlnită. O doamnă, o mare doamnă!”, a spus actorul.

”De la dânsa am învăţat un mod special, real de a iubi făcând, pentru că eu consider că a fost prima mare actriţă care a jucat pe scena Teatrului Metropolis, acesta construindu-se atunci. A fost un semn de mare iubire, prin fapte”, a mai spus el.

Actriţa Olga Tudorache, în vârstă de 88 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internată din 9 octombrie.

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Olga Tudorache, supranumită “doamna teatrului românesc”, este cunoscută pentru roluri precum Vitoria Lipan din ”Baltagul”, după Mihail Sadoveanu, Beatrice din ”Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, Regina din “Regina mamă”, de Manlio Santanelli, spectacol jucat la TNB, şi mama lui Mihai Viteazul în filmul din 1970.