Ucrainenii au cedat 0 la 1 pe Old Trafford, dupa ce au incasat golul in ultima jumatate de ora, si vor continua in Europa League de pe pozitia a treia. Bayer Leverkusen a cistigat la acelasi scor cu Real Sociedad si merge mai departe alaturi de United.
Meciul decisiv pentru stabilirea celei de-a doua echipe calificate din grupa B, Galatasaray – Juventus, a fost intrerupt din cauza ninsorii abundente de la Istanbul si va fi reluat astazi la ora 15.00, din minutul 31, de la scorul de 0 la 0.
Deja calificata in optimi, Real Madrid a facut 2-0 pe terenul danezilor de la FC Copenhaga.
In grupa C, Olympiakos Pireu a cistigat duelul de la distanta cu Benfica Lisabona – ambele echipe s-au impus 2 la 1 aseara, cu Anderlecht respectiv Paris St. Germain, iar pozitia a doua le-a revenit grecilor, mai buni in intilnirile directe.
PSG isi asigurase deja prezenta in optimi, la fel ca Bayern Munchen si Manchester City din grupa D, unde Viktoria Plzen a invins-o pe TSKA Moscova cu 2 la 1 in lupta pentru locul al treilea care duce in 16-imile Europa League.
Derbyul primelor doua clasate s-a incheiat cu victoria lui City 3 la 2, dupa ce germanii au condus 2-0 in minutul 12.