Confidenţialitate

S-au făcut transferuri de personal la Serviciul de Înmatriculări Timiş. Când devine funcțional serviciul | AUDIO

S-au făcut redistribuiri și transferuri de personal la Serviciul de Înmatriculări Timiş, după ce nouă angajaţi au fost arestaţi preventiv pentru luare de mită.
În 4 luni, cât au fost supravegheați, funcționarii serviciului au luat mită de aproape 400 de ori, iar sumele încasate au ajuns la aproape 100.000 de lei. Serviciul de înmatriculări definitive va deveni funcțional abia de săptămâna viitoare, anunță ministrul de interne, Lucian Bode:

“Am rechemat din concediu trei lucrători, care vor fi instruiți pe acest segment, la Înmatriculări, am redistribuit personalul existent către Înmatriculări, am delegat doi agenți casieri de la Arad și de la Bihor, de asemenea, am încercat să transferăm parte din presiune către punctul de lucru de la Lugoj în aceste zile, tocmai pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit și să trebuiască să aștepte foarte mult. Practic, s-au operaționalizat înmatriculările provizorii din această săptămână, iar înmatriculările definitive vor fi operaționale săptămâna următoare la nivel normal.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Foto/ Pixabay