După o relație foarte lungă de făcut curte, mai exact 27 de ani, George Kirby, în vârstă de 103 ani, și Doreen Luckie, de 91 de ani, au spus DA în fața altarului, devenind astfel cei mai în vârstă însurăței din lume.
Cei doi s-au căsătorit sâmbătă în Eastbourne, Anglia, având alături familia și prietenii apropiați. În ciuda vârstei înaintate, George și Doreen încă aveau ”strălucirea de însurăței” și păreau foarte îndrăgostiți în timp ce se sărutau, scrie The Huffington Post.
”E oarecum o surpriză să te căsătorești din nou după tot acest timp”, a spus Doreen Luckie, care a mai fost căsătorită înainte, dar a început să se întâlnească cu Kirby după ce a rămas văduvă. Cei doi au împreună șapte copii, 15 nepoți și șapte strănepoți.
“Cred că e timpul. Clar nu mă simt de vârsta mea. Doreen mă menține tânăr și pot spune sigur că ne vom petrece restul vieții împreună”, a spus Kirby pentru tabloidul britanic Daily Mail.
Kirby a cerut-o în căsătorie pe Doreen în acest an de Ziua Îndrăgostiților, după ce fiul lui a insistat să facă pasul cel mare. Întrucât au împreună peste 194 de ani, Kirby și Doreen ar putea deține de acum recordul pentru cel mai în vârstă cuplu care s-a căsătorit vreodată. Reprezentanții Guinness World Records așteaptă dovezi de la cei doi înainte să comunice oficial recordul, acesta fiind deținut momentan de un cuplu din Franța care însuma 190 de ani când s-a căsătorit.