Compania minieră britanică Vast Resources a anunţat că a încheiat prima etapă a procesului de forare de la mina Cârlibaba, din judeţul Suceava.
Procesul a confirmat zonele mineralizate şi structurile geologice indicate în studiile realizate anterior.
„Activităţile de forare a primilor 1.000 m de la Cârlibaba confirmă prezenţa unor resurse extinse de minereu polimetalic (cupru, zinc, plumb, aur şi argint), ceea ce poate prelungi durata de viaţă a minei din Mănăila cu până la 10 ani”, se arată în comunicat.
Astfel, compania a aunţat că poate dezvolta o nouă carieră polimetalică la Cârlibaba, ceea ce presupune construirea unei instalaţii de procesare metalurgice.
Costurile operaţionale ale minei vor urma a fi reduse cu până la 25%, potrivit estimărilor Vast Resources.
În plus, compania britanică a anunţat că este aproape de finalizarea celei de a doua etape de forare care presupune realizarea a nouă găuri de suprafaţă și că se aşteaptă să o finalizeze până la finalul lunii octombrie.
În luna iulie, Vast Resources a anunţat că în perioada aprilie – iunie a înregistrat un avans de 41% a minereului extras la mina Mănăilă, faţă de primul trimestru al acestui an.
Compania Vast Resources a fost fondată la sfârşitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe şi Africa de Sud.
În completarea activităţii din Africa, în mai 2013, Vast Resources şi-a îndreptat atenţia către România, în vederea dezvoltării strategiei de business.