Potrivit Biroului Electoral Central, diferența dintre cei doi candidați care s-au calificat în turul doi, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, este de 15 procente, cât a obținut și al treilea clasat, candidatul USR, Dan Barna.
Klaus Iohannis a obținut 37,82%, Viorica Dăncilă – 22,26% și Dan Barna – 15,02%.
Prezența la vot a fost de 51%, adică peste 9 milioane de alegători au mers să voteze.
De mâine, începe campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, care va avea loc duminica viitoare, pe 24 noiembrie.
Românii din diaspora au la dispoziție 3 zile pentru a vota, pe 22, 23 și 24 noiembrie.
În primul tur al alegerilor au fost 14 candidați. Situația voturilor valabil exprimate obținute de fiecare candidat este următoarea:
Klaus Werner Iohannis – 3.485.292 voturi, reprezentând 37,82%
Vasilica Viorica Dăncilă – 2.051.725 voturi reprezentând 22,26%,
Ilie Dan Barna – 1.384.450 de voturi, reprezentând 15,02%
Mircea Diaconu – 815.201 voturi reprezentând 8,85%
Theodor Paleologu – 527.098 voturi, reprezentând 5,72%
Hunor Kelemen – 357.014 voturi, reprezentând 3,87%
Ramona Ioana Bruynseels – 247. 275 voturi, reprezetând 2,75%
Alexandru Cumpănașu – 141.316 voturi, reprezentând 1,53%
Viorel Cataramă – 48.622 voturi, reprezentând 0,53%
Bogdan Dragoș Aureliu Marian Stanoevici – 39.192 voturi, reprezentând 0,42%
Cătălin Sorin Ivan – 32.787 voturi, eprezentând 0,36%
Ninel Peia – 30.884 voturi reprezentând 0,34%
Sebastian Constantin Popescu – 30.850 voturi, reprezentând 0,33%
John Ion Banu – 27.769 voturi, reprezentând 0,30%”.