Confidenţialitate

S-a încheiat greva la Șantierul Naval din Galați

Protestatarii au ajuns la un acord cu președintele Consiliului de Administrație de la Damen, după mai multe runde de negocieri eșuate.

După pauza de masă de la prânz, greviștii se întorc la lucru – transmite corespondentul Europa FM, Emanuela Turcu.

Deocamdată nu au fost făcuți publicii termenii înțelegerii.

Însă, surse din rândul negociatorilor spun că muncitorii vor primi câte 300 de lei în plus la salariu de luna aceasta.

Mai mult, lefurile vor fi reîntregite cu sporurile de vechime și de toxicitate, care fuseseră tăiate anul trecut, când compania era pe pierdere.

Sindicaliștii de pe platforma navală de la Galați și președintele olandez al Consiliului de Administrație de la Damen au mai convenit ca luna viitoare, după ce se publică noile date financiare ale companiei, să se reia negocierile pe tema majorărilor salariale.

Reamintim că marți dimineață, muncitorii Șantierului Naval din Galați au oprit spontan lucrul și s-au adunat în fața clădirii administrative, cerând salarii mai mari.

Au refuzat să discute cu directorii români ai companiei și au cerut să poarte negocieri cu reprezentanții olandezi de la Damen.

În Şantierul Naval ”Damen” din Galaţi lucrează aproximativ 2.000 de persoane.