Confidenţialitate

S-a deteriorat starea fostului premier israelian Ariel Sharon

Medicii care îl îngrijesc pe fostul premier israelian Ariel Sharon, aflat în comă de 8 ani, au anunţat că starea acestuia s-a agravat.

În vârstă de 85 de ani, el este spitalizat în centrul Shiva al spitalului Tel Hashomer, în apropiere de Tel-Aviv.

Potrivit postului militar de radio al statului evreu, Ariel Sharon suferă de probleme renale grave, apărute în urma ‘unei intervenţii chirurgicale’.

Fost general, Ariel Sharon a devenit premier al dreptei politice în 2001, fiind reconfirmat în funcţie în 2003.

La 18 decembrie 2005, un atac cerebral l-a adus pe patul de spital. Câteva zile mai tâziu, la 4 ianuarie 2006, a suferit un al doilea atac i-a provocat o hemoragie intracraniană şi o comă profundă.

În ianuarie 2013, medicii raportau ‘o activitate cerebrală importantă’.

Susţinător acerb al colonizării teritoriilor palestiniene, Ariel Sharon a ordonat în 2005 retragerea israeliană din Fâşia Gaza şi destructurarea coloniilor instalate în această regiune.