Oamenii de știință au datat fosilele celui mai vechi scorpion găsit vreodată, despre care se crede că ar fi unul dintre primele animale care a părăsit oceanele pentru a explora uscatul.
Fosilele au fost găsite încă din anii ’80, în Waukesha, statul american Wisconsin, dar abia acum au fost datate, fiind redescoperite într-un muzeu, unde au stat uitate de timp și prăfuite peste 30 de ani.
După cum se arată într-un raport publicat de Scientific Reports, fosilele au în jur de 437 de milioane de ani. Sunt extrem de importante pentru că arată cum s-a făcut tranziția dintre animalele marine și primele creaturi care au pășit pe uscat.
Aparțin speciei Parioscorpio venator, care a trăit în perioada geologică Siluarian, în urmă cu 437,5-436,5 milioane de ani. Potrivit cercetătorilor, scorpionul preistoric avea cel mai probabil capacitatea de a respira atît în apă cât și pe uscat.
Sistemul său respirator și cel circulator erau aproape identice cu cele ale scorpionilor din ziua de azi, care își petrec viețile numai pe uscat. Totuși, Parioscorpio venator are unele caracteristici primitive prezente la alte organisme marine străvechi, printre acestea numărându-se ochii compuși.