Confidenţialitate


S-a deschis pasajul suprateran de la Domnești, primul sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei | GALERIE FOTO


S-a deschis pasajul suprateran de la Domnești, primul sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei | GALERIE FOTO

Pasajul de la Domnești este al treilea giratoriu suspendat din România, primul fiind la Blejoi, aproape de Ploiești, iar al doilea la Constanța. Primele promisiuni pentru modernizarea Centurii București au fost făcute în urmă cu 14 ani. Iar de la semnarea contractului, până acum, la recepția finală, au trecut 7 ani.

Primele lucrări la pasajul suprateran de la Domnești, de pe centura Capitalei, au început în 2018 în baza unei autorizații de construire parțiale, dar restul proiectului s-a blocat din mai multe motive: a fost necesara refacerea completa a proiectului tehnic, pentru că fostul primar general, Gabriela Firea a cerut lărgirea pasajului, pentru a fi amplasata o linie de întoarcere a tramvaiului; utilitățile au fost relocate cu mare dificultate; exproprierile au fost realizate cu mare întârziere, iar constructorul principal a intrat în insolvență.

Ulterior, șantierul a fost preluat de un subcontractor. Așa că lucrările au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje.

Acum, e de așteptat ca sensul giratoriu suspendat de la Domnești să elimine ambuteiajele care se formau în această zonă pentru traversarea intersecției cu Centura Capitalei.

Pentru tranzitul dinspre A1 către A2, cozile se vor muta în următoarea intersecție cu pasaj în șantier, la Berceni, apoi la al doilea șantier cu sens giratoriu suspendat în lucru: cel de la Popești – Leordeni.

Să mai spunem că  restricțiile pentru Pasajul Doamna Ghica care au intrat vineri în vigoare au creat un adevărat haos în trafic pe Șos. Colentina. Se montează tablierul la pasaj.

3 benzi de circulație spre Obor sunt închise, iar traficul a fost deviat pe linia de tramvai, care a fost înlocuit cu un autobuz. Coada de mașini s-a întins până la ieșirea din București. Aceste restricții se mențin până pe 10 ianuarie 2023.

Citește și: Ministerul Transporturilor vrea să reintroducă radarele fixe pe șoselele din România, prin PNRR


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…