Potrivit separatiştilor pro ruşi care controlează oraşul Slaviansk, atacul armat a fost organizat de un grup de naţionalişti ucraineni.
Aceştia au negat intervenţia, acuzând la rândul lor, că în spatele confruntării din oraş s-au aflat forţele speciale din Rusia.
Noul incident l-a determinat pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, să acuze autorităţile de la Kiev că nu reuşesc să controleze extremiştii din Ucraina.
Acordul încheiat săptămâna trecută la Geneva prevede în special dezarmarea grupărilor armate ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşele ucrainene.
Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a anunţat că a semnat un decret de reabilitare a tatarilor din Crimeea şi a altor minoritati etnice care au suferit in timpul represiunii lui Stalin.
În Crimeea trăiesc aprovimativ 300.000 de tatari musulmani, care reprezinta aproximativ 15% din populaţia peninsulei.
Luna trecută, ei s-au opus anexarii Crimeei la Rusia.