Confidenţialitate

Rusia și Turcia își consolidează cooperarea

Președintele rus Vladimir Putin s-a aflat, joi, în Turcia, pentru discuții cu omologul Recep Tayyip Erdogan.

Dialogul s-a concentrat pe situația din Irak, Siria și legăturile comerciale bilaterale, relatează Washington Post.

Cele două țări își aprofundează legăturile într-o schimbare de direcție, în contextul în care Moscova și Ankara susțin taberele rivale din Siria.

În 2015, armata turcă a doborât un avion militar rusesc, incident care a tensionat relațiile diplomatice.

Joi, în conferința comună de presă, Putin și Erdogan s-au lăudat reciproc, numindu-se ‘prieteni’.

Cei doi lideri au discutat și despre referendumul din Kurdistanul irakian, desfășurat luni. Președintele turc denunțat consultarea, pe care a numit-o o ‘mare greșeală’, care amenință stabilitatea în regiune.

Turcia, care se confruntă cu o escaladare a insurgenței kurde, s-a opus cu fermitate plebiscitului.

Rusia a încercat să mențină un ton neutru, mai notează WP.

În privința referendumului, Moscova și-a declarat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Irakului.