Într-o convorbire telefonică avută miercuri, președintele rus i-a transmis cancelarului german că occidentalii vor putea să plătească în continuare în moneda euro facturile pentru gaz.
Vladimir Putin a cerut ca banii să fie plătiți către Gazprom-Bank, instituție financiară care nu face obiectul sancțiunilor economice, și apoi sumele să fie transferate în ruble.
Deși s-a declarat împotriva schimbării, Olaf Scholz a cerut informații scrise „pentru a înțelege mai bine demersul”, a precizat executivul de la Berlin.
Germania a activat prima fază a unui plan de urgență pentru eventuale sincope în aprovizionarea cu gaze și a îndemnat populația să facă economie.
Agenția de presă Reuters scrie că Autoritatea europeană pentru Concurență a percheziționat, miercuri, birourile Gazprom din Germania, într-o anchetă privind rolul furnizorului în creșterea prețurilor la gaze pe continent.
Sursa foto: Twitter / President of Russia