Forţele armate ruse au anunțat că au preluat controlul asupra coridorului azer Laçin (Berdzor pentru armeni), ce leagă Armenia de regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
Militarii ruși sunt mobilizați în zonă în urma acordului pentru încetarea războiului cu Azerbaidjanul.
“(…) unităţile avansate ale Federaţiei Ruse au preluat controlul asupra coridorului Lacin”, a anunţat generalul rus Serghei Rudski.
Aproape 400 din cei 1.960 de soldaţi ruşi ce urmează să fie desfăşuraţi între armeni şi azeri în următoarele zile au sosit în Armenia.
Potrivit acordului semnat de oficialii de la Erevan, Baku şi Moscova, militarii ruși vor fi desfăşuraţi pe măsură ce forţele armene se vor retrage de pe teritoriile ce vor trece din nou sub controlul Azerbaidjanului, câştigătorul militar al celor şase săptămâni de conflict sângeros pentru recucerirea regiunii separatiste Nagorno-Karabah şi a şapte districte limitrofe ce i se sustrăgeau de la începutul anilor 1990.
În final, autoritățile azere îşi vor relua controlul asupra acestor şapte districte şi a unei mici părţi din Nagorno-Karabah, o republică autoproclamată, slăbită şi cu teritoriul redus, care supravieţuieşte sub protecţia soldaţilor ruşi ce vor fi desfăşuraţi pe front.
Armata rusă va apăra în special coridorul Lacin, singura cale de aprovizionare ce leagă Nagorno-Karabah de Armenia.