Procuratura rusă a început o anchetă pentru ”fraudă pe scară largă” vizându-l pe opozantul Alexei Navalnîi, care este în convalescenţă în Germania după ce a fost otrăvit, relatează France Presse.
Într-un comunicat, anchetatorii susțin că acesta ar fi cheltuit în scop personal 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro), sumă constând în donaţii strânse de mai multe organizaţii, în special de asociaţii de luptă împotriva corupţiei sau de protejare a drepturilor omului.
Alexei Navalnîi ar fi folosit banii pentru a-şi cumpăra “bunuri personale şi materiale, precum şi pentru alte cheltuieli (inclusiv vacanţe în străinătate)”.
Legislaţia din Rusia prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru acest delict.
“Se pare că Putin are o criză de isterie”, a reacţionat Alexei Navalnîi pe Twitter.
Rivalul președintelui Vladimir Putin a făcut un apel la susţinătorii săi să ia în derâdere ancheta continuând să facă donaţii către organizaţiile sale.
În plus, Alexei Navalnîi susţine că această anchetă este legată de otrăvirea sa în urmă cu câteva luni. “Ei încearcă să mă trimită la închisoare pentru că nu am murit şi i-am căutat apoi pe ucigaşi”, a adăugat el.
Alexei Navalnîi a fost transportat cu avionul în Germania, în luna august, după ce i s-a făcut rău.
Germania şi alte state occidentale afirmă că împotriva lui Navalnîi a avut loc o tentativă de asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok. Potrivit Rusiei, nu există dovezi că acesta a fost otrăvit, autorităţile negând implicarea în incident.