Poliţia moscovită l-a eliberat, joi, pe opozantul Dmitri Gudkov.
Arestat marți, criticul regimului de la Kremlin este suspect într-un dosar penal.
În vârstă de 41 de ani, fostul parlamentar este acuzat că nu a plătit o datorie pentru o proprietate închiriată în perioada 2015-2017, riscând până la 5 ani de închisoare. Tatăl lui Dmitri Gudkov susține că imobilul nu aparține familiei.
Potrivit Reuters, Rusia este scena unei campanii de combatere a opoziției înaintea alegerilor parlamentare din septembrie.
Un tribunal va analiza, săptămâna viitoare, contestația față de interzicerea mişcării lui Alexei Navalnîi, aflat în spatele gratiilor, despre care regimul susține că este una ”extremistă”.