Opozant principal al Kremlinului, Alexei Navalny a fost condamnat la 30 de zile de închisoare pentru că ar fi chemat la manifestaţii neautorizate, desfăşurate în mai multe oraşe din Rusia, luni, de de ziua naţională.
În vârstă de 41 de ani, bărbatul a fost reţinut la ieşirea din locuinţa sa.
Poliţia l-a dus în faţa unui tribunal din Moscova, care a dictat sentinţa-fulger, găsindu-l vinovat de nesupunere faţă de forţele de ordine şi încălcări ale regulilor privind organizarea manifestaţiilor.
Sute de partizani de-ai săi au fost reţinuţi.
SUA şi UE criticat reţinerile, cerând Kremlinului să îi elibereze pe opozanţi.