Rusia a raportat miercuri 7.843 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cel mai scăzut nivel înregistrat din 30 aprilie până acum, informează cotidianul Le Figaro.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 7.843 de cazuri de infectare şi 194 de decese, au comunicat autorităţile medicale de la Moscova.
Este vorba de cel mai scăzut număr de infectări începând din 30 aprilie.
Numărul total al infecţiilor cu noul coronavirus a ajuns în Rusia la 553.301 cazuri.
În total, în Rusia au murit 7.478 de persoane din cauza coronavirusului.