Confidenţialitate

Rusia impune Turciei un embargou economic

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a semnat un decret care impune sancțiuni economice dure Turciei.

Decizia vine după ce armata turcă a doborât marți un avion rusesc la granița turco siriană, iar președintele Tecep Tayyp Erdogan a refuzat să își ceară scuze pentru incident.

Decretul prevede instutuirea unui embargou economic.

Astfel, se interzice prelungirea contractelor de muncă pentru turcii care lucrează în Rusia. Este vorba despre 90 de mii de muncitori care se află însă cu familiile în Rusia, așa că vor fi afectați aproximativ 200 de mii de turci.

De asemenea, Vladimir Putin interzice zborurile charter între Rusia și Turcia și vânzarea de pachete turistice.

Unele importuri au fost deja oprite, iar camioanele cu marfă au rămas blocate la granițe. Ministrul rus al Agriculturii a declarat că 15 la sută din produsele importate din Turcia nu mai îndeplinesc standardele de siguranță alimentară.

 Măsurile îi afectează deja pe producătorii turci și pe comercianții ruși în condițiile în care Turcia a exportat în Rusia numai în acest  an alimente și alte produse agricole în valoare de un miliard de euro.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin ,  declarat că Rusia își va continua misiunile în Siria, de susținere a Armatei conduse de Bashar al Assad.

,,Președintele este foarte atent la ce se întâmplă și este pregătit să acționeze în funcție de curcumstanțe.

Circumstanțele sunt fără precedent, așa că și reacția este în concordanță cu amenințarea”, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitry Peskov.

De partea cealaltă, președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan, și-a înmuiat tonul la adresa Rusiei și a declarat că îi pare rău că Armata  a doborât avionul Suhoi 24.Nu și-a cerut însă scuze.