Confidenţialitate

Rusia condamnă suplimentarea forţelor NATO în România

Planurile Alianţei Nord-Atlantice de a suplimenta capacităţile militare din România sunt “conflictuale”, a declarat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, considerând că Bucureştiul “sacrifică stabilitatea regională de dragul strategilor” din alte părţi ale lumii.

“Practic, este vorba de o transformare etapizată a acestei ţări într-un pivot de susţinere pentru NATO şi SUA aproape de frontierele Rusiei”, a spus Lukaşevici, citat de agenţia Sputnik.

În opinia oficialului rus, România sacrifică securitatea regională prin decizia de suplimentare a efectivelor NATO, arătând şi că “este evident că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare la adresa României sau a altui stat”. “Există tendinţa de a concluziona că actualele autorităţi din România, de dragul creşterii importanţei în ochii strategilor din alte părţi ale lumii, sunt dispuse să sacrifice menţinerea stabilităţii în regiunea Mării Negre pentru raţiuni tactice“, a spus Lukaşevici.