Poliţiștii ruși a arestat, duminică, sute de persoane care protestau față de reforma sistemului de pensii, relatează Agerpres, citând France Presse şi Reuters.
Manifestaţiile neautorizate, organizate la chemarea opozantului Alexei Navalnîi, aflat în arest pe o perioadă de 30 de zile, au avut loc în aceeaşi zi cu alegerile locale şi regionale.
Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, forţele de ordine au reţinut 839 de protestatari, în 30 de oraşe, mai cu seamă la Sankt Petersburg.
În Piaţa Puşkin din Moscova au manifestat aproximativ 2.000 de oameni.
Printre sloganurile scandate la protestele de duminică au fost şi unele împotriva preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin: “Putin e un hoţ” şi “Jos ţarul!”, iar Reuters remarcă prezenţa a numeroşi tineri, deşi subiectul pensiilor nu îi vizează imediat. “Se cheltuiesc bani pentru armată în Siria, în Ucraina, pentru prietenii preşedintelui, însă nimic pentru pensionari”, a declarat pentru AFP o participantă la manifestaţii.
După modificările operate de liderul de la Kremlin, reforma pensiilor prevede creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani pentru bărbaţi şi de la 55 la 60 de ani pentru femei, în timp ce speranţa de viaţă în Rusia este de 66 de ani pentru bărbaţi şi 77 pentru femei; legea pensiilor era neschimbată de 90 de ani.