Confidenţialitate

Rugbyștii samoani își vor acoperi tatuajele la Cupa Mondială

Rugbyștii din Samoa vor face și un efort de ordin estetic la Cupa Mondială care va începe vineri în Japonia.

Jucătorii reprezentativei din Pacific își vor acoperi tatuajele pentru a nu ofensa suporterii gazdelor, unde desenele imprimate pe piele nu sunt “bine văzute”, fiind legate de temuta organizație criminală “Yakuza”.

Conducătorii delegației samoane spun că au recurs la acest gest ca o formă de respect pentru Japonia, deși în cultura țării lor tatuajele sunt considerate o formă de artă tradițională, ce accentuează bărbăția.

Samoa va juca în Grupa A, alături de Scoția, Irlanda, Japonia și Rusia.

Amintim, naționala de rugby a României a ratat prezența la Cupa Mondială, pentru prima oară în istoria acestei competiții.