Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia juridică a Parlamentului European, potrivit surselor Europa FM. Împotriva Rovanei Plumb ar fi votat 15 europarlamentari, iar 6 au fost pentru numirea ei. S-au abținut 2 europarlamentari.
Comisia juridică a Parlamentului European a sesizat că există diferențe între declarația de avere depusă în România de Rovana Plumb și cea trimisă la Bruxelles. Din cea trimisă Parlamentului European lipseau două împrumuturi în valoare de aproape un milion de euro.
În urmă cu două săptămâni, președintele Comisiei Europene – Ursula von der Leyen a anunțat că Rovana Plumb, propusă de România pentru funcția de comisar european, va avea portofoliul Transporturi.
”Rovana Plumb (România) este deputat în Parlamentul European (vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților) și a ocupat, la nivel național, posturile de ministru al mediului și schimbărilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educației și ministru al transporturilor. Ea se va ocupa de portofoliul Transporturi”, potrivit anunțului președintelui Comisiei Europene.
Şi candidatul Ungariei pentru postul de comisar european pentru Extindere și Vecinătate, Laszlo Trocsanyi, a picat la vot în Comisia Juridică, la fel ca Rovana Plumb, au declarat pentru G4Media.ro surse din Parlamentul European.
Împotriva cadidaturii sale au votat 11 membri ai Comisiei JURI din Parlamentul European, 9 au votat pentru, 2 s-au abținut.