Rotativa guvernamentală este sub semnul întrebării după sistarea negocierilor privind împărțirea puterii în viitorul Cabinet. Astăzi ar fi trebuit reluate discuțiile, dar liderul PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat stoparea lor până la rezolvarea celor mai mari două probleme cu care se confruntă acum societatea: greva generală din educație și legea pensiilor speciale.
Nu există în acest moment un calendar clar privind reluarea negocierilor. Și asta în contextul în care la finalul acestei săptămâni, vineri, pe 26 mai, premierul Nicolae Ciucă ar trebui să își dea demisia de la șefia guvernului, astfel încât până la sfârșitul lunii noul Executiv să fie instalat la Palatul Victoria.
Soluțiile pentru cele două probleme enunțate de Marcel Ciolacu drept cauza suspendării discuțiilor – greva din educație și legea pensiilor speciale – sunt departe de a fi găsite rapid, în câteva zile.
În aceste condiții, nu este exclus ca o variantă de a merge înainte cu rotativa să fie cea sugerată de premierul Nicolae Ciucă: respectarea protocolului coaliției.
Asta ar însemna că nu se mai fac negocieri, că Ministerele Transporturilor și Finanțelor trec de la PSD la PNL, iar portofoliile Justiției și Fondurilor Europene trec de la PNL la PSD.
De asemenea, UDMR rămâne cu ministerele Dezvoltării, Mediului și Sportului, iar reducerea numărului de portofolii de la 20 la 18, anunțată de Marcel Ciolacu, nu va mai avea loc.
Săptămâna trecută, negocierile au fost sistate după prima zi, în urma plecării intempestive de la masa discuțiilor a celor de la UDMR, nemulțumiți de propunerea de a ceda Ministerul Dezvoltării către PNL.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și: Grevă generală în toată țara. Cele mai recente negocieri sindicate-Guvern au eșuat