Confidenţialitate

Ronald Gavril pierde titlul mondial WBC la supermijlocie

Boxerul român Ronald Gavril a fost învins la puncte de americanul David Benavidez, în meciul pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, într-o gală desfășurată la Las Vegas.

Boxerul Ronald Gavril, în vârstă de 31 de ani, avea înaintea acestei confruntări 19 meciuri cu 18 victorii (14 KO) şi o înfrângere, în timp ce americanul se lăuda cu un palmares impresionant, 18 meciuri – 18 victorii (17 KO).

Ronald Gavril a participat cu echipa de box amator a României la trei Campionate Mondiale și la trei Campionate Europene.

Legitimat la clubul CSM Bacău, Ronald Gavril a câștigat medalia de aur la Cupa României la box în 2009 și a cucerit de două ori competiția internațională „Centura de Aur”.

Ronald Gavril a fost medaliat cu bronz și la Campionatele Mondiale de Cadeți în 2003 de la Cagliari.