Confidenţialitate

Românul acuzat de moartea a 39 de imigranţi în Marea Britanie, extrădat

Românul acuzat de moartea a 39 de imigranţi, ale căror trupuri neînsuflețite au fost găsite într-un camion frigorific, în Marea Britanie, a fost extrădat definitv joi, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit procurorilor, Marius Mihai Drăghici făcea parte dintr-o reţea care a coordonat călătoriile migranţilor înspre Marea Britanie.

În vârstă de 48 de ani, românul lucra în industria de transport.

Victimele din camionul său frigorific erau bărbaţi, femei şi copii, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani.

Migranții s-au sufocat după ce au fost închiși, timp de aproape 12 ore, într-un camion care a fost transportat cu feribotul de la Zeebrugge (Belgia), la Purfleet, pe 23 octombrie 2019.