Confidenţialitate

Romanița lansează ”Niciodată nu e prea târziu”, o piesă foarte personală – VIDEO

Piesa ”Niciodată nu e prea târziu” este compusă integral de Romanița, care a lucrat la producție cu Bogdan Binga. Tot Romanița este cea care a realizat și regia videoclipului, colaborând cu Dan Andrei Paraschiv la montaj și cu Uanna Dumitrescu (DOP).

“Am plecat de acasă cu o valiză și cu un vis. Au trecut foarte mulți ani până când acest vis s-a împlinit, iar în acest timp au fost momente când am renunțat să mai visez fiindcă viața m-a aruncat într-o realitate unde, oricât m-aș fi chinuit, visurile nu țineau de foame. M-am trezit apoi cu buzunarul plin, dar cu sufletul gol. Ori un suflet gol te transformă într-un mort viu. Exițti, dar nu trăiești!

Mi-am dat seama că am așteptat cumva să-mi pice totul din cer, ori în viața reală, ca să faci ceea ce iubești și să devii ceea ce-ți dorești, trebuie să muncețti mult, să faci sacrificii, iar la un moment dat, să riști totul pe o carte.

Am așteptat 15 ani până când am lansat primul meu cântec în 2019 așa că da, sunt dovada vie ca niciodată nu e prea târziu”, spune Romanița.