Confidenţialitate

Romanii se pregatesc de minivacanta de Sf. Maria. Unde merg si ce sume aloca?

În plină vacanță mare, românii se pregătesc de o minivacanță la sfârșitul săptămânii. Vineri, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, va fi zi liberă nelucrătoare pentru angajați. Cei care vor să plece de acasă cu această ocazie trebuie să se grăbească să-și rezerve un loc de cazare pentru că pe litoral, de exemplu, gradul de ocupare este de peste 90 la sută.

De la 150 de euro în sus trebuie să pună deoparte un român care vrea să petreacă minivacanța de Sfânta Maria într-o destinație internă – fie că vorbim de mare sau de munte. Tariful crește proporțional cu condițiile de cazare sau de masă pe care turistul și le dorește. Fiind vorba de doar trei zile libere, românii caută destinații cât mai apropiate de casă, afirmă Marius Usturoiu, proprietarul unei agenții de turism.

După același criteriu se orientează și românii care pleacă în minivacanță peste granițe, alegând Bulgaria sau Grecia. Cei din vestul țării se duc în city-breakuri în orașe precum Budapesta, Viena sau Praga.

Sfatul specialiștilor pentru românii care pleacă de acasă este acela de a-și cumpăra pachetul de la o agenție de turism. Cei care se cazează direct la recepția hotelului plătesc cu peste 20% mai mult.