Confidenţialitate


Românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE


Românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE

Angajaţii din România ocupă primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică.

Astfel, angajaţii români au muncit, în medie, 40,4 ore pe săptămână anul trecut, fiind urmaţi în clasament de cei din Bulgaria, cu 40,2 ore şi cei din Croaţia, Cipru şi Polonia, cu 39,5 ore de lucru pe săptâmână.

Alte ţări din Europa Centrală şi de Est respectiv Cehia, Ungaria şi Slovacia, au avut şi ele o săptămână medie de lucru relativ lungă, respectiv de 39,3 ore, scrie Ziarul Financiar.

La polul opus, Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) şi Olanda (29,5 ore) au avut cele mai scurte săptămâni medii de lucru pentru angajaţi dintre ţările membre ale UE.

La nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte statutul profesional, antreprenorii au avut cea mai lungă săptămână obişnuită de lucru la nivelul UE în 2020, lucrând în medie cu 47,1 ore pe săptămână.

Valoarea este cu peste 10 ore mai mult decât media de lucru săptămânală a angajaţilor, respectiv 36,2 ore.

Dintre angajaţii români, circa 5,8% au spus că au lucrat mai puţine ore în 2020 faţă de 2019, cea mai mică valoare din UE.

În aproape toate statele membre ale UE, cea mai accentuată scădere a orelor de lucru a fost înregistrată în sectorul HoReCa. Singura excepţie a fost Luxemburg, unde scăderile din acest sector au fost pe locul al doilea din rândul celor mai accentuate.

Cele mai mari scăderi ale numărului de ore lucrate în sectorul de HoReCa au fost în Cipru (-71,3%), Irlanda (-61,6%), Slovenia (-61,0%), Spania (-59,2%) şi Grecia (-54,9%). La polul opus, cele mai uşoare scăderi au fost în Danemarca (-35,1%), România (-34,9%), Letonia (-34,6%), Luxemburg (-33,5%) şi Ungaria (-25,8%).


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…