Confidenţialitate

Românii încep să revină la Starea Civilă. Numărul de căsătorii înregistrate este în creștere, la fel și cel al divorțurilor

În luna martie, Starea Civilă dar și judecătorii care au pronunțat divorțuri au avut cea mai intensă actitate de la începutul pandemiei.

Astfel, acum 2 luni, aproape 5.500 de cupluri s-au format oficial, cu acte, de două ori mai multe decât numărul divorțurilor.

La oficiile de Stare Civilă s-au înregistrat în luna martie 5.421 de căsătorii, cu peste 500 mai multe decât în luna precedentă și cu 1.368 mai multe decât cu un an în urmă.

Luna martie a fost prima lună de creştere a numărului de căsătorii de la începutul pandemiei. Multe nunți au fost amânate începând cu martie anul trecut.

În schimb, peste 2.700 de cupluri au divorțat în martie, cu aproape 500 mai  multe decât în luna februarie.

Căsătoriile desfăcute sunt aproape cu o treime mai multe decât la începutul anului trecut.

Toate datele au fost furnizate de Institutul Național de Statistică.