Confidenţialitate

Românii din Diaspora pot vota și cu buletinul expirat. Pot fi exceptați de la restricții de circulație, în unele zone

Românii din Diaspora vor putea vota la alegerile parlamentare din acest weekend inclusiv dacă au buletinul expirat.

Sunt cu 330 de secții mai mult decât la alegerile din urmă cu 4 ani, iar cei care locuiesc în țări aflate în carantină pot cere declarații pentru a se putea deplasa.

Astfel, cetățenii români cărora le-a expirat documentul de identitate între luna martie și 6 decembrie vor putea vota la alegerile pentru viitorul Parlament. În plus, nu va fi nevoie să arate actele de reședință în original, ei pot arăta fie o poză pe telefon, fie pot veni cu o copie.

În anumite situații, există restricții de circulație. Cum vor putea vota totuși românii care locuiesc în aceste regiuni, a explicat din partea ministerului de Externe Iulian Ivan:

MAE a solicitat miisunilor diplomatice să contacteze autoritățile competente din statele de reședință și să facă demersuri pentru a se asigura că cetățenii români care se deplasează către și de la secțiile de votare vor fi exceptați de la eventualele restricții de circulație.

În unele cazuri, autoritățile române din statele respective pun la dispoziția alegătorilor și a celor care merg la urne declarații pentru a se putea deplasa.

Românii din Diaspora pot vota atât pe 5, cât și pe 6 decembrie. Au la dispoziție 748 de secții.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Sonia Teodoriu