Persoanele care revin în ţară din zonele Emilia-Romagna, din Italia, Coreea de Sud și Iran vor trebui să se auzo-izoleze la domiciliu pentru 14 zile. Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a extins astăzi lista zonelor pentru care se impune autoizolarea. Liliana Nicolae
Până acum, autoizolarea la domiciliu era pentru cei care reveneau din anumite oraşe din Lombardia şi Veneto.
Practic, a fost extinsă aşa-numita zonă galbenă de risc de contaminare cu coronavirus.
În zona Roşie – care presupune intrarea în carantină, în spaţii special amenajate în acest sens – se află, în continuare, anumite regiuni din China continentală, 10 oraşe din Lombardia – Italia şi unul din Veneto.
Principalele orașe din regiunea Emilia Romagna sunt Bologna, Parma, Modena, Rimini, Ferrara, Piacenza sau Carpi. Lista întreagă poate fi consultată aici.
În acest moment, 42 de persoane se află în carantină, iar 9012 persoane sunt monitorizate la domiciliu.