Rolul statinelor este de a reduce nivelul colesterolului ‘rău’ din sânge.
Deşi aceste medicamente şi-au dovedit eficienţa chiar şi în cazul unui infarct miocardic, au apărut controverse în ceea ce priveşte reacţiile adverse ce pot apărea în urma administrării lor, multe persoane refuzând să mai urmeze tratamentul.
Doctorul Sorin Iancu, marketing manager la Zentiva Romania dar si profesorul doctor Nicolae Hancu – presedintele de onoare al Federatiei Romane de Diabet sustin ca orice tratament cu statine, odata inceput, nu ar trebui interupt brusc pentru ca efectele ar fi negative.
De aceea, medicamentele din această clasă au fost îmbunătăţite, cele folosite la ora actuală având un efect mai puternic şi mai puţine efecte secundare, sustin specialistii.
Statinele se eliberează numai cu prescripţie medicală.
Cristina Teaca a stat de vorba cu doctorul Sorin Iancu.
Acesta spune ca o statina regleaza la nivelul ficatului productia excesiva de colesterol. In asa fel incat, la nivelul sangelui, colesterolul sa fie in concentratii normale iar pe termen lung sa nu apara complicatiile date de un colesterol crescut: boala coronariana (acea incapacitate a arterelor coronare de a furniza aportul de sange oxigenat corespunzator necesitatilor inimii), ateroscleroza care poate avea diferite localizari – la nivelul inimii, la coronare producand infarct, la nivelul arterelor cerebrale care produc accidente vasculare cerebrale, ori la nivelul picioarelor.