Confidenţialitate

Românii au redescoperit grădinăritul în balcon. Vânzările de profil au crescut cu peste 50%

În carantină românii au descoperit arta grădinăritului, iar grădinile, terasele şi balcoanele s-au umplut de flori şi legume. Vânzările de plante şi produse de grădinărit au crescut cu peste 50% în această perioadă faţă de anul trecut.

Imediat după ordonanţa de urgenţă am avut o explozie de comenzi online, ceea ce a dus şi la blocarea site-ului. Şi aici în offline avem o creştere de 50% sau chiar mai mult, faţă de anii trecuţi”, spune Ovidiu Ludu, inginer horticol.

Şi Mădălina s-a apucat de grădinărit în vremea carantinei, iar acum aşteaptă roadele.

Pasiunea este de mai demult, dar timpul nu a fost de partea mea, dar cu ocazia stării de urgenţă, am găsit grădina şi grădinăritul ca o metodă de relaxare. Aşa că am plantat ceapă, roşii, ridichi, panseluţe, salată”, spune Mădălina.

Situaţia s-a relaxat, iar oamenii au dat buzna în magazine ca să vadă ce să mai planteze.

Întrebată dacă obişnuia să facă asta şi înainte, Alina răspunde: „Din păcate nu, dar acum am descoperit că este foarte relaxant”.

Alina le plantează pe terasă, „care nu e foarte luminoasă şi unele pe terasa copilului, măslin şi de astea care iubesc soarele. Lui nu îi plac florile, aşa că am luat copăcei”.

Dana a plantat în curtea casei mult mai multe flori ca anul trecut. I-a permis timpul.

Am pus şi luminiţe de astea care se încarcă la soare. Magazinele cu flori au fost deschise şi din lipsa de a merge undeva şi de a face cumpărături am cumpărat flori”.

Cele mai căutate în perioada asta sunt plantele pentru jardinieră, balcon şi terase.