
România va participa pe 27 martie la un summit al „coaliției țărilor voluntare” în sprijinirea Ucrainei, care va avea loc la Paris, a anunțat joi seară, 20 martie, Ilie Bolojan, de la Bruxelles. Acest nou summit, care urmează unei prime întâlniri care s-a desfăşurat la Londra la începutul lui martie, va avea loc după discuţii conduse de SUA cu Rusia şi Ucraina, care sunt programate în Arabia Saudită.
Audio PlayerPreşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că obiectivul este să fie reiterat un angajament explicit cu privire la sprijinul pe termen scurt pentru Ucraina.
Macron şi premierul britanic Keir Starmer încearcă să înfiinţeze această coaliţie a ţărilor ce susţin Ucraina, după ce preşedintele american Donald Trump a demarat discuţii directe cu Rusia luna trecută, cu scopul de a pune capăt războiului care durează deja de peste trei ani.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea