Echipa de Cupa Davis a României va întîlni Austria în playoff-ul pentru menținerea în grupa I a zonei euro-africane.
Ambele echipe au ajuns la baraj în urma unor eșecuri cu Belarus. Tricolorii conduși de Andrei Pavel au cedat contra bielorusilor 2-3 în deplasare, în luna februarie, în timp ce austriecii au pierdut weekendul trecut, cu 1-3.
Întîlnirea pentru menținerea în grupa I se va disputa în Austria, în perioada 15-17 septembrie. Va fi a șasea confruntare între cele două echipe, cea mai recentă fiind cîștigată de România în 2002, la Constanța.
Cel mai bun jucător al austriecilor este Dominic Thiem, locul 9 mondial. Din echipă mai fac parte frații Gerald și Jurgen Melzer sau specialiștii de dublu Alexander Peya și Oliver Marach.