Președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, a spus că în curând vor apărea și în România teste rapide care să depisteze virusul gripal care a dus la decesul a șase persoane, în China.
Cel mai probabil, aceste teste ar putea fi disponibile la Institutul „Matei Balș” din Capitală.
„În momentul de față au devenit disponibile teste pentru identificarea infecției cu acest virus, dar gândiți-va că discutăm despre un organism care abia a fost izolat. Mai durează până când vor fi disponibile teste comerciale, le numim noi. Deci există un acces limitat la teste, în momentul de față. Dar cred că în curând vom avea și în țară nostra și poate chiar la Institutul „Matei Balș”, teste care să poată depisteze acest tip de virus”, a explicat Alexandru Rafila.
Conform sursei citate, în ceea ce privește măsurile luate de limitarea extinderii, acestea sunt unele generale pe care trebuie să le ia autoritățile, care se iau mai ales în China, acolo unde se manifestă numărul cel mai mare de cazuri.
„Înseamnă, practic, identificarea pacienților și a contactelor acestor pacienți, supravegherea lor, tratarea într-o zona în care să facă puțin probabilă răspândirea infecției. (….) Sunt la aeroporturi, aeroporturile care au curse directe cu regiunea afectată din China, pe de o parte, care înseamnă, de fapt, identificarea pacienților febrili, care ar putea să vină din zona afectată și ar putea să aducă această afecțiune în țară în care ajung. În momentul de față nu avem decât patru cazuri și trei țări care au fost afectate. Mă refer la Coreea de Sud, Japonia și Thailanda”, a adăugat președintele SRM.
Alexandru Rafila subliniază că nu există cazuri semnalate în Europa sau în America de Nord.
„În America de Nord există trei aeroporturi care monitorizează călătorii care vin din regiune sau care au zboruri directe cu aceste regiune. Probabil că, în curând, și în satele din Uniunea Europeană vor începe monitorizarea celor care vin din aceste zone și cazul persoanelor suspecte, se vor lua măsuri de tratament și de izolare, încât infecția să nu se transporte mai departe”, spune Rafila.
Șase persoane au decedat din cauza unei forme severe de pneumonie cauzată de noul tip de coronavirus identificat în China, a anunțat astăzi presa de stat din această țară, citată de BBC.
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.
În România, Ministerul Afacerilor Externe a lansat o atenționare de călătorie în provincia Hubei, Wuhan, din China, unde există un focar de pneumonie virală cauzată de coronavirus. MAE le recomandă românilor să evite deplasările în această zonă.
Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit OMS. Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.