De săptămâna următoare se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic și astfel se creează posibilitatea ca, din a doua jumătate a lunii ianuarie, să înceapă vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.
Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă.
”Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă seara, la Antena 3.
„În România sunt circa 1.880 de centre medico-sociale şi rezidenţiale, iar numărul persoanelor din aceste centre este estimat la circa 40.000, 30, aproape 40.000 de persoane.
Diferenţa dintre noi şi celelalte ţări este tocmai aceasta că nu avem un număr foarte mare de persoane instituţionalizate, de persoane care sunt în aceste centre medico-sociale.
Deci din acest punct de vedere eu cred că într-o perioadă scurtă de timp vom reuşi cu echipe mobile de vaccinare să asigurăm vaccinarea acestor persoane”, a menţionat col dr Valeriu Gheorghiţă într-un interviu pentru Antena 3.
”S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă”, a mai spus coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anticovid.