Confidenţialitate

România transferă în Polonia alţi 3 pacienţi Covid

România a transferat, marți, alți 3 bolnavi de Covid în Polonia, la Lodz, anunță Ministerul Sănătăţi.

Doi dintre aceștia erau internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Cluj şi de unul din Iaşi.

“Toţi pacienţii se află în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă”, menţionează sursa citată.

Pacienţii au fost transportaţi cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, precizează Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă. Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj.

Aeronava a decolat din Cluj-Napoca în jurul orei 20 și 30 de minute.

Până în prezent au fost transferate în unităţi medicale din afara ţării 47 persoane care au nevoie de asistenţă medicală în secţii ATI, arată MS.