Din 4 decembrie România riscă sancţiuni din cauză că întârzie aplicarea unor directive europene, precum adoptarea de hărţi acustice şi planuri de acţiune pentru zgomotul ambiental… sau măsurile pentru reducerea consumului de pungi din plastic subţiri.
România si Cipru erau obligate să întocmească hărţi acustice în care să prezinte expunerea la zgomot în oraşele mari, dar şi de-a lungul căilor ferate importante, ale drumurilor principale şi în preajma aeroporturilor mari.
Aceste hărţi permit luarea unor măsuri în privinţa zgomotului provocat de traficul rutier, feroviar şi aeroportuar, acesta fiind considerat că a doua cauză de deces prematur, după poluare.
O alta decizie a Comisiei Europene stabileşte construirea de infrastructuri pentru combustibilii alternativi, inclusiv de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi de puncte de realimentare cu gaze naturale şi hidrogen. România – alături de alte 8 state – au avut la dispoziţie două luni pentru a transmite Comisiei măsurile respective; în caz contrar, Comisia le poate trimite trimită în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Pe de alta parte, România trebuie să scadă consumul de pungi din plastic subţiri pentru transport. Fiecare stat membru trebuie să se asigure că nu se consumă mai mult de 90 de pungi pe cap de locuitor pe an, până la sfârşitul anului 2019. Până la sfârşitul anului 2025 acest număr trebuie redus la cel mult 40 de pungi de persoană. Croaţia şi România au avut la dispoziţie două luni pentru a răspunde avizului trimis de Executivul de la Bruxelles.