Confidenţialitate

România riscă să nu primească banii de la Comisia Europeană din cauza noii legi a pensiilor. Boloș: Flexibilitatea Comisiei tinde spre zero | AUDIO

Noua lege a pensiilor riscă să aducă România în imposibilitatea de a primi bani de la Comisia Europeană. Sunt două principii care pot face Comisia să acorde banii din PNRR negociați de România: viitoarea lege să fie sustenabilă pe termen lung și să reducă diferențele dintre cele două sisteme de pensii: cel general și cel special. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene spune că deciziile care trebuie luate sunt radicale, iar politicienii trebuie să-și asume consecințele.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Români are de primit – în cadrul celei de-a treia cereri de plată din luna iunie – peste 3 miliarde de euro din Planul de Redresare negociat cu Comisia Europeană. Cererea trebuie însă să cuprindă și reforma pensiilor, un proiect de lege care să reducă diferențele uriașe existente acum între pensionari.

„Judecata Comisiei Europene este raportată la ceea ce este scris în Planul Național de Redresare și Reziliență. Comisia nu face nici la stânga, nici la dreapta. Flexibilitatea Comisiei tinde spre zero”, atrage atenția ministrul Investițiilor, Marcel Boloș.

Orice decizie trebuie asumată de Guvern și de partidele aflate la putere, mai spune ministrul Investițiilor.

Sunt și țări care au renunțat la reforme pentru că acestea nu erau populare

„Bulgaria, Lituania deja au renunțat la anumite reforme pentru că nu și-au asumat consecințele. Poate să se întâmple acest lucru – nu este decizia Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Nu este decizia Ministerelor de linie”, a mai spus Marcel Boloș.

Recent, Comisia Europeană a blocat banii din cea de-a doua tranșă din cauza problemelor la legea avertizorilor de integritate – corectată repede în Parlament luna aceasta – și a măsurilor incomplete de decarbonificare – adoptate acum de Executiv.

O lege a pensiilor incompletă sau care nu rezolvă problemele va fi trimisă înapoi României

„Dacă Comisia – după ce trimitem cererea de plată – încă va mai avea observații, este posibil să avem modificări ale acestei legi”, explică ministrul Marcel Boloș.

Acesta mai sugerează chiar că rotativa guvernamentală ar trebui să fie făcută în funcție de momentul în care România va cere banii de la Comisia Europeană astfel încât să fie asigurată continuitatea funcționarilor care lucrează pentru cererea de plată din iunie.

„Cred că cererea de plată 3 ar trebui să fie cea care se depune și după aceea să se întâmple rotativa. Pentru România, cred eu că este prioritar să aibă stablitatea financiară asigurată”, a adăugat Marcel Boloș,

Reamintim, Comisia Europeană cere României – printre altele – să mențină cheltuielile cu toate pensiile publice la 9,4% din PIB, pensiile speciale să fie calculate pe baza contributivității și a vechimii în profesie, iar statul nu nu mai creeze noi categorii de pensii speciale.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Reforma pensiilor speciale. Surse: Comisia Europeană cere României să nu avanseze cu adoptarea noii legislații în Parlament | AUDIO